Hodaia

Problemele pielii – de ce apar și cum le îngrijim în mod natural

Publicat de Hodaia

Problemele pielii sunt dintre cele mai diverse și neplăcute și sunt resimțite de fiecare dintre noi în mod diferit. Pe unii nu îi deranjează o piele în suferință, în timp ce alții nu suportă să vadă nici măcar o mică pată roșiatică, o crustă uscată, piele crăpată pe mâini sau pe picioare, sau un banal ”coș”. Dar să vedem ce scriu chiar cei afectați, în testimonialele publicate pe hodaia.ro, și apoi să luăm pe rând trei factori de care, dacă ții cont, vei fi printre cei cu o piele relaxată și strălucitoare!

” Căutam de mult cosmetice naturale, fără atâtea substanțe chimice întrucât eu am ten sensibil și mă irită aproape orice.” (Mădălina)

” Tenul meu este mixt cu tendințe de îngrășare, iar săpunul natural mă ajută să am grijă de el”. (Diana)

” Prietenul meu are dermatită atopică și doar săpunul din ingrediente naturale îl ajută să o țină sub control.” (Cristina)

” Am un ten foarte sensibil și dificil. Are porțiuni unde este gras, porțiuni unde este uscat și în alte zone e normal. Mă irit repede, mă umplu de coșuri în jurul gurii, pe nas și uneori pe frunte. Foarte ușor îmi apar puncte negre.” (Horea)

” Am o dermatită care îmi apare pe mâini și crema naturală nu doar că hidratează profund pielea dar mă și ajută cu ținerea sub control a senzației de mâncărime pe care o aveam constant și care ducea la inflamarea zonei” (Simona)

” Sunt preferatul țânțarilor și nu ar fi o problemă mare dacă nu aș fi alegic la pișcături. Mă inflamez foarte tare și mă mănâncă foarte tare. De obicei, mă scarpin până la sânge. Uleiul calmant natural își face însă efectul. La scurt timp după aplicare (cam vreo 5 minute) simt cum mâncărimea se atenuează, până când dispare.” (Horea)

”Crema naturală hidratează, nu lasă senzația de lipicios și rezistă atunci când te speli pe mâini, asta e mare plus, fiindcă nu ești nevoit sa aplici de mai multe ori pe parcursul zilei.” (Bianca)

Rezumat:

Articolul vorbește despre diversitatea problemelor pielii — de la coșuri și iritații, până la uscăciune și dermatită — și cum ele afectează diferit fiecare persoană.

Cuprins:

Pentru o piele relaxată și strălucitoare, ține cont de trei factori

Mâncatul

Mâncatul în sezon și de produse locale nu e un moft, e o necesitate. Deși știm că e greu să respecți acest principiu, cu atâtea tentații în jur, dacă reușești, corpul îți va mulțumi 100% mai mult pentru un măr românesc decât pentru fructele tropicale aduse de peste mări și tări. Dacă mănânci orice, oricând și de orice proveniență, corpul tău se va descurca cumva, dar depunând un efort susținut și acumulând oboseala, care, ai ghicit!, se va reflecta unde altundeva, decât pe piele!

De ce e important să mâncăm sezonier și local? Și până la urmă cum afectează asta întreg organismul, implicit și pielea? Să începem de la afirmația potrivit căreia corpul tău știe prea bine ce anotimp e, chiar dacă supermarketul zice altceva și îți pune pe rafturi produse care nu cresc la acel moment, în mod natural. Ai observat cu siguranță că iarna, spre exemplu, corpul îți cere unele alimente, ai anumite pofte, foarte probabil ca toți cei din jurul tău, doar să le dai atenție... Dacă îți asculți corpul, în sezonul rece îi vei da alimente mai consistente, mâncare caldă, rădăcinoase, grăsimi bune, murături delicioase pregătite încă din toamnă pentru o digestie ca la carte. Prin comparație, vara corpul îți cere verde, ușor și hidratant.

Așadar, mâncarea sezonieră e ceea ce organismul uman cere de mii de ani încoace, la fel. Iar dacă îl asculți și mănânci local și în sezon, practic îi dai tot ceea ce are nevoie la acel moment și astfel îl ajuți să funcționeze optim și să afișeze o piele sănătoasă și strălucitoare.

Condițiile meteo

Frigul nu este chiar prietenul pielii tale, ba dimpotrivă îți testează toată pielea și tocmai de aceea trebuie să o ajuți să treacă cu bine peste iarnă. Îndată ce vine frigul, pielea intră în regim de supraviețuire întrucât temperaturile scăzute și vântul de afară dar și aerul uscat din casă îi slăbesc bariera naturală. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că pielea pierde apă mai repede, produce mai puțin sebum și devine mai uscată, iritată și uneori chiar dureroasă. Și toate acestea nu neapărat pentru că ai o piele sensibilă ci pentru că este expusă la condiții neprietenoase și, ca orice țesut viu, reacționează. Dacă nu o asculți și nu o protejezi, începe să crape, să se înroșească și să ”te tragă de mânecă”.

Îngrijirea zilnică

Pielea în suferință nu poate fi tratată cu creme, pentru că acestea o acoperă dar nu o vindecă. Dacă pielea ta suferă în sezonul rece, sau în cel cald, ajut-o cu uleiuri hidratante naturale mai degrabă decât cu creme din comerț produse pe nu știu unde. Reține: corpul are memorie genetică iar produsele și plantele cu care am crescut sunt cele care ne fac cel mai bine, de aceea e important să folosim cosmetice cu ingrediente locale, ideal chiar din zona în care ne-am născut. Corpul nostru s-a format în contact cu natura din jurul nostru, cu animalele și plantele locului, pe care le recunoaște mai târziu, le tolerează bine și știe ce să facă cu ele. De aceea, ingredientele locale sunt de cele mai multe ori mult mai bine acceptate de piele decât cele exotice. Și asta nu pentru că ingredientele exotice ar fi rele ci puri și simplu ele nu sunt familiare corpului nostru și pielii noastre. Iar cosmeticele făcute cu plante din aceeași zonă din care provii și tu acționează mult mai bine, mai blând, mai firesc, mai în armonie cu pielea ta. În plus, nu tot ce vine de departe e mai bun.

Din acele plante binefăcătoare sunt extrase și uleiurile esențiale conținute de produsele naturale făurite la Hodaia pentru a lucra cu pielea ta, nu împotriva ei! Te poți convinge ușor, încercând!

← Înapoi